Poate ceva prea personal...

Ca de obicei mi-am petrecut o parte din weekend citind,mergand la tara ,stand degeaba si ascultand muzica.Sunt singurele lucruri pe care am fost in stare sa le fac in ultima vreme.Imi doream atat de mult sa pot iesi din casa,sa pot face altceva,dar era inutil.Ma simt atat de neputincioasa in ceea ce priveste starea mea si simt ca nimic nu ar putea schimba asta.Am intrat pe net,cred ca in cautare de...aaa..nici eu nu stiam sigur,nu am stat mult si am iesit,apoi imi iau cartea si ma apuc de citit.Am terminat si cu asta si am zis sa ascult din nou melodiile acelea care imi dau o stare si mai deplorabila.Ma simt inutila,absenta,nu ma pot regasi in nimic,nu imi mai pot afisa zambetul acela tembel care imi exprima buna dispozitie.

De cateva saptamani bune,cred ca de mai mult de o luna,nu pot face altceva decat sa gasesc scuze inutile si prostesti,pentru a nu ma intalni cu cei la care,de fapt,tin suficient de mult. Nu pot sa stiu totusi de ce ma agat de ultimile zdrente din vesmantul sperantei care e rupt si s-a spulberat in vant.Dar oare de ce tu,cel care citesti aceste randuri,ai cazut asemenea mie,prada unor contraziceri asemanatoare anul trecut,luna trecuta,saptamana trecuta?
Degeaba ar incerca cineva sa traga de un colt de umbra. Degeaba!Toate imi par atat,atat de sterse,searbade,fara noima,imi lipseste indemnul,scopul,nadejdea,rasplata,visul . Totul.

De ce continuam sa luptam uneori pentru ceva inutil,cand vom intelge ca in viata nimeni si nimic nu poate leza pe nimeni,ca fiecare dintre noi e raspunzator pentru ceea ce simte si nu putem da vina pe altul pentru asta?

Sa visez?Presupun ca nu am de ales. Pentru ca visele se pot imparti in mai multe feluri,presupun ca visarea cu ochii deschisi si visarea in timpul somnului-care se considera a fi reprezentata de subconstientul nostru-sunt cele mai importante.

Admit ca,poate,din când în când,ele reprezinta o salvare,dar si forta ce izbeste necontenit poarta catre tine insuti,uneori singura,in zidul de ignoranta,agresivitate,orbire,iar alteori tot singura,dar inconjurata de stafiile din jurul meu,in impenetrabila zambetului comandat, sufletului in flaut de inger.


A visa cu ochii deschisi inseamna sa plangi o data pentru tine si de mii de ori pentru cei din jurul tau,toate acestea pentru ca realizam ca poate e mai usor sa traiesti visand intr-o lume asa cum ne-o dorim,fata de o lume atat de nebuna,constituind credinta in dreptatea ta-care tie-ca om simplu,nu-ti va folosi in nici un fel atunci cand toti cei lasi,neajutorati,suferinzi,invinsi,sau falsi victoriosi ce o data te-au avut drept scut,te vor renega,te vor denigra.Putem spune in aceeasi masura ca exista vise simbolice, vise care subliniaza realitatea;sau exista realitati simbolice ,realitati care identifica vise.


Visurile nu reprezinta oare antidotul resemnarii atunci cand nu ne mai ajunge lumea?Practic,avem de ales dintre a visa traind sau a trai visand.In alta ordine de idei,continui sa visez,dar fara a mai fi prudenta.

Stradanie.

Ne luptam zi de zi pentru castigarea respectului cuvenit,pentru castigarea dreptului la viata,dar, pentru numele lui D-zeu, avem dreptul de a trai,cu el ne nastem,cu el traim,cu el murim.E un risc pe care ni-l asumam sau un lucru pe care il dobandim fara a dori asta cu adevarat,dar sunt si persoane care se lupta inutil cu asta,persoane care stiu ca razboiul e pierdut de mult,dar continua sa lupte. Pentru ei conteaza fiecare clipa cu adevarat,pentru ei o clipa este o eternitate,iar eternitatea merita traita.
Degeaba ne-am putea dori o viata noua, cand nu suntem in stare sa ne-o traim nici pe aceasta. Spunem adesea ca mai avem timp, ca vom face maine, ca nu putem azi,ca suntem prea obositi sauplictisiti sau orice alt ceva care sa ne atraga atentia de la ceea ce dorim sa facem cu adevarat.Intr-adevar,mii de oameni se straduiesc sa-si castige zilnic micul lor salariu.Dar pentru ce? Pentru a-si castiga viata? Chiar nu am putea trai fara zecile de lucruri materiale care ne conconjoara? Nu am putea fi fericiti doar avandu-i pe cei dragi alaturi ? Nu fericirea era acea starea a constiintei generata de propriile valori?De ce acest lucru? Pentru simplul motiv ca suntem raspunzatori de faptele noastre,de ceea ce gandim,de felul in care apreciem viata si nu suntem inimi care intra in ignoranta.Si totusi,de ce?Pentru ca fericirea nu depinde de context,ci de caracter;pentru ca fericirea nu e a acelora ce au,ci a acelora ce iau ce-i mai frumos din viata;pentru ca fericirea este a celor ce dau ce-i mai bun din ei;pentru ca fericirea este a celor ce privesc din persperctiva cerului,de unde totul pare mereu mai bine;pentru ca fericirea este pentru cei ce iubesc si care cred ca fericirea are chipul celui drag,luminat de dragoste mereu.

Mi-am amintit ca traim intr-o societate cu un caracter injositor si plina de afemeiati. Se promoveaza atat de mult pupincureala si incultura ,incat adevaratele valori etice au devenit un detaliu nesemnificativ.Se considera ca este mai importanta marimea bustului si fesele ,incat se judeca dupa aspectul fizic..de ce mai avem pretentia la ceva mai bun? Pentru ca se vorbeste atat de mult de schimbarea tarii, schimbarea lumii, dar de ce nu ne gandim sa ne schimbam intai pe noi? De ce nu ne gandim ca poate la noi e problema? De ce nu putem spune ca o persoana e ok deabea dupa ce o cunoastem si aflam cum gandeste ?Simplu: pentru ca este mai important felul in care arata de cat felul in care gandeste .

Fara locuri? o.O

Presupun ca toti am pomenit macar o data de “Socola “ Iasi , si mai exact spitalul de nebuni.Pentru toti cei ce spun ca intr-o buna zi vom ajunge si noi acolo, trebuie sa-I dezamagesc, spunand ca nu mai sunt locuri.Da stiu, suna stupid dar a fost acum ceva vreme un articolo in ziar care afirma chiar acest lucru, iar titlul articolului era “spitalul nu mai face fata, locurile fiind ocupate - sint zile in care medicii interneaza si cite o suta de persoane - unii pacienti care au nevoie de internare pentru a continua un tratament sint aminati”
Cu toate acestea la inceputul lunii martie a aparut inca un articol in care se pune ca “Medicii spun ca tot mai multi ieseni ajung la Socola pentru ca si-au pierdut sau isi vor pierde locul de munca. Intelectuali, economisti, ingineri, muncitori sau vinzatori au trecut pina acum prin miinile psihologilor si psihiatrilor. Cei mai multi au suferit depresii. Oamenii de afaceri cu probleme se trateaza la cabinete particulare pentru a nu se afla ca sint doboriti psihic.”
Psihiatrii spun ca au tot mai multe cazuri de oameni cu tulburari psihice datorate crizei economice. "Se observa o crestere considerabila a pacientilor depresivi, pacienti care ajung sa aiba tulburari psihice pentru ca si-au pierdut locul de munca sau se asteapta sa il piarda. In acest an au fost cel putin cate 15 astfel de cazuri zilnic. Majoritatea nu au probleme majore si nu necesita internare de lunga durata. Internari de zi sint insa foarte multe", a declarat dr. Virginia Marinescu, purtatorul de cuvint al Spitalului "Socola".

Libertatea - un risc sublim.

Ne gandim adesea ca dorim sa fim liberi , sa ne traim viata la maximum ,fara griji dar avand tot ceea ce dorim . Ne avantam in luarea deciziilor fara a cantari indeajuns de bine hotararile pe care le luam . Nu ne pasa de ce se va intampla in urmatoarea clipa , doar pentru a fi fericiti intr-un moment.
Putem vorbi de libertatea lăuntrică (libertatea de conştiinţă) , libertatea de exprimare , libertatea alegerii unui stil de viaţă , libertatea de asociere liber consimţită , cum de alt fel nu se poate vorbi despre o libertate (ex: "libertatea socială") ci doar despre libertate individuală.
Desi cu totii isi doresc acest lucru , putem afirma ca libertatea nu este unicul scop al oamenilor, fiind uneori acceptabil să se
renunţe la libertate in favoarea altor valori.

Fascinatia raului ?

Daca am sti sa cernem binele de rau si sa ne dam unii altora branci pe calea corectitudinii,am trai intr-o lume de ingeri.Discretia este insa atat de dureroasa si necesita atata precizie, incat incat procentul celor care se incumeca sa o faca se anemiaza pe zi ce trece .
Separarea dintre bine si rau se limiteaza la social si tine strict de civilizatie.Luati separate si dezbracati de mentalitati morale si religioase , indivizii sunt tentati sa se calauzeasca nu dupa principii invatate,ci dupa instincte.In lumea decojita de morala,binele e plicticos .Dar raul ne face cu ochiul,ademenitor. Am cam vrea cu totii sa furam cate ceva . De-aia exista prosti pe lume, ca sa traiasca bine desteptii.

Ne-ar place sa turnam minciuni ca niste ploi dezlantuite.Cateodata ne-am dori san nu crape doar capra vecinului, ci chiar vecinul.Iar despre inselat nici nu mai trebuie sa mai vorbim. Incercand sa ne gasim inplinirea sufletului ,ochii nostri aluneca dupa trupuri apetisante si nu suntem ,vai, nu suntem in stare sa-I ferecam sfios sub gene.

CE E BUNE? CE E RAU?
Binele unuia e raul altuia .Cineva castiga si altul pierde.Suntem intr-o continua alba-neagra cu noi insine, dar savoarea si farmecul vietii vin tocmai din incercarea noastra de a ne plasa, undeva, intre bine si rau. Fosneste in noi, racoros si superb,fascinatia

Nepasare?

Cel mai mare pacat fata de oameni,nu este ura…ci indiferenta fata de ei. Indiferenta este esenta inumanitatii.
(GEORGE BERNARD SHOW)

In viata de zi cu zi ne confruntam cu indiferenta. Se poate spune ca aceasta se manifesta in diferite moduri, incepand cu indiferenta societatii fata de toti ceilalti, indiferenta profesorilor fata de elevi –atunci cand acestia considera ca sunt mult superiori elevilor; dar in mod special indiferenta unor personae fata de alte persoane , atunci cand este vorba de exprimarea libera a sentimentelor sau pur si simplu pentru a ajuta pe cineva. Insa suntem prea preocupati in a fi atenti cu noi insine si ii neglijam adesea pe cei din jurul nostru, doar pentru ca iubim ce ne creste in suflet si nu este al nostru.
De multe ori spunem lucruri fara a dori de fapt , dar care in aceeasi masura ii raneste pe cei din jurul nostru. Ne cerem scuze mai mult din obligatie nu pentru ca asa simtim de fapt. Nu ne pasa de ce simte celalat pana in momentul in care realizam ca este doar un concept care a fost creat pentru a ascunde în spatele său atitudinile incerte.

Un razboi nestins

“Cat despre barbat,desfasurarea de forte la care este supus-din partea sa asteptandu-se masini si cuceriri- are diverse efecte.Multi barbati au impresia ca etalarea de forta sexuala feminina pretinde din partea lor afirmarea unei virilitati imposibile “

(MARSHALL McLUHAN)

Atitudinea masculina fata de “al doilea sex” a fost intotdeauna contradictorie ,osciland intre atractie si repulsie ,inte, asa cum spune un istoric “inminunare si ostilitate”. Totusi , Goethe spune ca eternal feminin inalta barbatul.In general femeile sunt descrise printr-un stereotip clar: ele sunt rele,sinister sau chiar diabolice ,oricand gata sa bage groaza intr-un barbat ,si sa-I duca sigur la pierzanie. Despre barbati se spune ca sunt puternici si curajosi.Ei insisi se considera astefel.

Partial ,femeia accepta, dar mai adauga ceva:

Femeia a fost cinstita si onorata de barbat ,dar de-a lungul timpului, aceasta cinste a fost umbrita ,chiar contrazisa dusmanos de frica barbatului de femeie ,despre care se spune ca a generat dominatia masculina pana in zilele noastre.

In comunitatea feminina se transmite ,de la o generatie la alta , ca un mesaj explicit si demn de neuitat, nici in somn , o sintagma care se adauga laudelor de mai sus: barbatii sunt porci. Sistematic,comunitatea masculina transmite de la o generatie la alta ,cu aceeasi stradanie , un alt mesaj de neuitat : femeile sunt curve.

Ambele functioneaza ca semnale de avertizare si se nasc din suspiciunea si frica unora de ceilalti . Ambele mesaje vizeaza cel mai de pret si cel mai rar ingredient al unei relatii : increderea.

Ei conteaza mai mult?

Suntem atat de grabiti incat uitam sa ne bucuram de lucrurile marunte.Dorim sa ne traim viata la maximum ,dar ne poticnim in griji,frica si maturitate.Vrem sa credem ca in sufletul nostru suntem copii,dar ne consideram prea “batrani” s-o recunoastem.Nu stim sa ne mai cerem iertare ,desi stim ca timpul nu mai sta in loc. Ramanem orgoliosi pana in ultima clipa ..si anume atunci cand realizam ca nu mai avem fata de cine sa fim.Ne legam de trecut,ne amintim in present,si uitam in viitor.

Tanjim dupa prietenii de-o vara ,dupa persoanele noi,interesante pe moment,dar uitam sa-I pretuim pe cei care ne-au fost alaturi de la inceput.E mult mai usor sa criticam de cat sa ne autocriticam.Cerem sa ni se spuna cum suntem noi de fapt si cum ne vad ceilalti,dar nu ne mai aducem aminte cum ne vedem noi.

Iubim si acceptam sa fim iubiti ,dar nu ne luptam pentru iubire.Avem de gand sa facem un million de lucruri ,dar ne e teama sa nu picam in penibil.Suntem mai preocupati in a gasi metode de razbunare sau de a face pe cineva sa sufere ,decat sa remarcam clipele frumoase.Ne agatam de “fantome” ,fara a ne da seama ca la un moment dat ,vine timpul sa trecem peste…

Ii mintim pe cei din jur,fara a considera ca in realitate ne mintim pe noi.Adoram jocul,dar nu avem curajul sa riscam.Irosim timp, gandindu-ne “cum ar fi daca….ce-ar fi daca…” pentru ca nu indraznim sa punem in aplicare acele intrebari.

Ne izolam in subtilitati sperand ca omul potrivit va prinde idea,cand pur si simplu am putea sa-I spunem direct ceea ce vrem de la el. Luptam pentru himere, dar ne dam batuti cand vine vorba de teluri precise; ne consideram atat de deschisi la minte si fara prejudecati, incat ne lovim de propriile prejudecati.

Ne facem planuri ..dar uitam de planul de rezarva..ca viata e imprevizibila.. Uitam ca tocmai asta-I farmecul. Uitam sa ne ridicam atunci cand am cazut, pentru ca suntem prea obositi pentru a o lua de la capat. Uitam sa zambim, sa fim fericiti, sa glumim ..pentru a pastra aparentele .

Ce-ar fi daca am uita de toate pentru o zi ,ne-am da jos mastile..si am fi pur si simpli..noi?



Au rost toate celelalte ?