Prietenii sunt pentru totdeauna.

Se spune ca prietenii sunt pentru totdeauna. Nu stiu daca e asa sau nu , dar ar trebui sa fie. Stiu doar ca prietenii sunt acei oameni rari care te intreaba ce mai faci- nu doar din plictiseala si lipsa de conversatie ci pentru ca asa simt- si apoi asteapta raspunsul; prietenul este acea persoana cu care nu trebuie sa fii dragut ci doar tu insuti , cineva care vine cand toata lumea a plecat , prinzandu-te de mana si atingandu-ti inima.

Nu pentru asta ar trenui sa fie prietenii?sa fie alaturi de tine nu cand ai dreptate ci cand gresesti? Ne dorim atat de mult sa fim prietenosi,sa avem prieteni, tanjind dupa persoanele abea cunoscute , dar ii omitem pe cei care ne-au fost mereu alaturi.

Paradoxal vorbind, odata cu aceasta “emancipare” a noastra, odata cu civilizatia, nu realizam altceva decat ca :

1 Sunt mai multi experti,si mai multe probleme;
2 Mai multa medicina si mai putina sanatate;
3 Cheltuim mai mult,dar avem mai putin;
4 Autostrazi mai largi,dar minti mai inguste;
5 Radem prea putin,ne intristam prea des;
6 Cheltuim, cumparam mai mult-dar avem si mai putin.
7 Invatam sa ne grabim,dar nu sa mai si asteptam;
8 Este vremea oamenilor mari si a caracterelor meschine;
9 Idei rapide-iubiri superficiale;
10 Venituri mai mari-sufletele prea triste;
11 Moralitatea este de doi bani;
12 Este vremea mancarii de tip fast-food;
13 Corpuri supraponderate;
14 Frumusetea trecatoare ;
15 Pastile,care acum iti aduc orice stare:de la bucurie,pana la tristete si moarte;
16 Am facut lucruri mari,dar nu si mai bune;
17 Sunt mai multe biserici si mai putina credinta.;
18 Sunt tot mai multe metode contraceptive si tot mai multi copii abandonati;
19 Se poate desprinde mai multa informatie,dar generatiile sunt tot mai inculte;
20 Mai multa grija pentru mediul inconjurator si tot mai mult "verde" care dispare sub ciment;
21 Ne gandim numai la noi,desi altruismul a ajuns subiectul oricarei discutii.



Si cine o sa ne ofere solutia absoluta,stand prea mult sa ne uitam la prea multele vitrine,dar goale in acelasi timp?
Stand si uitandu-ne la problemele care ne lovesc,pierdem prea mult timp si nu se vor rezolva,timp relativ,ce-i drept,dar e timpul nostru si,in loc sa ne bucuram in fiecare secunda de oamenii care ne sunt aproape si ne fac sa credem in ceva,ne agitam,privim cu coada ochiului,fugim de responsabilitati,de ceea ce suntem,avizi de cunostinte care nu-si au rostul in viata noastra.Totusi,pana la urma,cu ce scop urmam un drum anume?,de ce trebuie sa fie plin de gropi?,de ce trebuie sa fie polei?,de ce nu e al nostru si de ce nu e perfect?

Stii,daca reusesti sa te invingi in lupta cu gandurile care te impiedica sa mergi mai departe,in lupta cu dorintele care inchid usi,atunci,cand te-ai invins pe tine insuti si rezultatul e mai mult decat multumitor,atunci ai schimbat lumea si nimic nu va mai fi gresit.

"o idee incepe prin a fi un paradox, continua prin a fi o banalitate si sfarseste prin a fi o prejudecata"

Inca din copilarie,descoperim ca atat parintii si colegii,cat si prietenii pot fi manipulati daca apelam la mici minciuni care tin de comportamentul sau de atitudinea noastra.Si,stim cu totii,cam toata lumea minte,Incepand de la banala afirmatie>, care poate sa fie o minciuna nevinovata,pana la minciuni care au un scop bine definit care poate fi atins numai apeland la inventii de natura psihologica.

Mintim fara sa ne gandim in mod special la cei din jurul nostru.Mintim din cauza nevoii de justificare-minciuna ca reflex a fricii-, mintim din cauza timiditatii ca acei oameni introvertiti care au o mare problema cand trebuie sa minta:au impresia ca sunt transparenti si ca pana si ultimul fraieri isi da seama de asta,sau mintim din cauza spiritului de demnitate de tipul mincinosuuil Machiaveli.Mintim pentru ca ne e frica de consecintele adevarului.Mintim pentru ca suntem goi pe dinauntru.

Ai încercat vreodata sa iti imaginezi o lume in care nimeni nu minte?O lume în care nimeni nu e ipocrit?E o utopie.Nici nu merita discutata problema utilitatii acestei atitudini generale intrucat intotdeauna vor exista oameni rai,de la mincinosi,pana la criminali si hoti.

Sa incercam ceva mai simplu:ai incercat vreodata sa te gandesti cum ai fi tu daca ai renunta la minciuna si la ipocrizie?-Poate ca vei zice ca nu e posibil, ca traim intr-o lume in care nu poti fi onest.


A minti spre folosul tau e o inselaciune,a minti spre folosul altcuiva e o frauda,a minti pentru a dauna e calomnie;dintre toate soiurile de minciuna,acesta e cel mai josnic.A minti fara folos nici paguba pentru tine sau pentru altii nu este a minti:nu e minciuna, e fictiune,dupa cum afirma J.J.Rousseau.

Ne dorim de atat de multe ori sa fim normali,si tot de atatea ori nu ne gandim la ce inseamna “normal”.

Dacă ar fi să aruncăm o privire asupra conceptelor filozofice referitoare la scopul vieţii umane, la normalitatea ei,am găsi o întreagă paletă discursivă. Astfel,la Socrate normalul reiese din întrebarea: "cum trebuie să trăim pentru a trăi conform binelui?" şi afirmaţia:"orice om cu mintea sănătoasă are în vedere prin actele sale un rezultat pe care-l consideră bun";la Platon normal este "să trăim după lumea ideilor";la Aristotel normal este "să trăim după fiinţa ca fiinţă,şi să ne mulţumim cu "justa măsură";stoicii consideră normal că "omul care doreşte ceea ce nu depinde de el este un sclav";epicureii consideră normală "ataraxia" şi "înţeleptul este fericit şi sigur de fericirea sa, pentru că nu se teme de nici o pierdere";la Decartes normal este ca "omul să vadă clar pentru a acţiona bine";la Kant normal este să trăim după aceea "voinţă bună" căci "voinţa bună îşi dă sieşi lege"şi că este normal să ne punem cele trei întrebări fundamentale: "ce pot cunoaşte ?,ce trebuie să fac ?,ce-mi este îngăduit să sper ?";la Freud este normal să trăim şi după inconştient ca realitate a "mecanismelor ascunse care sunt adevărata realitate".

Astfel,conceptului de normal i se recunoaşte, în general, o latură statică şi una dinamică,una teoretică şi una practică,precum şi faptul că se leagă de un anumit finalism sau scop.