De ce ma tem,nu de prea multe lucruri oricum. Nu din lauda, dar intr-adevar curajul fizic nu consider ca mi-a lipsit vreodata: frica de fantome, hoti, animale, intuneric, sau orice altceva ce poate constitui un motiv fizic.
Probabil ca in plan psihologic mai am inca de lucrat, pentru ca aici pot enumara ,nu teama ca sunt nepregatita,ci teama ca pot fi prea puternica;nu frica fata de intuneric- frica pentru lunina, pentru ca suntem meniti sa stralucim, nu doar cativa, ci toti.Frica sa plec inainte de a-mi indeplini misiunea, fara a lasa nimic in urma.Teama de abandon,dar peste toate acestea poate ca exista frica de pierdere, sau moarte a sufletului, -si nu ma refer la cea fizica, moartea e un fenomen simplu si natural,pe care numai oamenii il fac inspaimantator, ci ma refer la ceea ce inseamna tot ce-i mai negativ pentru sine si nu ne aduce nimic pozitiv;teama de pacat,desi stiu ca exista si cainta.
Dupa acestea, pot urma multe altele,sau poate chiar o noua viata,Sau poate chiar ambele,pe rand.Dupa cum afirma Henriette Yvonne Stahl:"moartea, pentru cei ce stiu a muri, este cea mai perfecta senzatie...nu se poate trai ceva mai perfect pentru o viata umana;moartea poate fi o victorie si atunci, probabil,ti se da dezlegarea atator lucruri asteptate,dezlegarea eternitatii,poate a dreptatii".Iar,tot despre moarte, Shakespeare afirma ca "in viata aceasta sunt ascunsi mii de morti”

Ma gandesc,ca poate,fiind eliberati de propria frica,asta ii va elibera si pe altii si sper sa am o privire mai vie asupra faptelor si a oamenilor…